Filozofia (zen)barului mobil

Vine o vreme când o să te uiţi la el şi-ţi zici: “ce frumos şi bun este fostul meu prieten şi cât de fericită sunt că acum s-a transformat în mirele meu” şi vice versa. În momentul acela dragilor, ZEN este singura stare de care aveţi nevoie, ea condiţioneaza celelalte trăiri şi sentimente din jurul nunţii voastre:  fericire, dragoste, recunostinţă, bucurie, etc.  Starea asta ZEN îţi spală geamurile sufletului ca să poţi admira pe fereastra toate sentimentele enumerate anterior.

No amu’ hai să vorbim despre unul dintre lucrurile de care ai nevoie la un ospăţ ZEN, Barul Mobil.

bar zen mobil

Definiţia (zen)barului mobil

Un concept care are ca şi scop asigurarea unei experienţe frumoase construită în jurul băuturilor (bere, vin, alcool, distillate, cocktail-uri etc.) la evenimente sociale şi întâlniri care conţin mai ales oameni, în cazul nostru nunta.

Acest concept este compus dintr-un obiect de mobilier numit bar, dintr-un necesar de marfă numit “beutura” şi/sau “ingredient de cocktail”. Totodată, vei avea nevoie de de o echipă de profesionişti iscusiţi şi pasionaţi de interacţiunea cu oamenii la tejgheaua barului numiţi barmani (principiile care-i ghidează le găsiţi aici), de chestiuni logistice denumite “pahare, gheaţă şi tăt felu’” şi cel mai important de o pregătire temeinică şi serioasă a fiecărui detaliu denumită “sfătuiri şi povesti cu mirii despre aşteptarile, nevoile şi dorinţele lor”.

No! Acuma că am menţionat câteva cuvinte importante hai să le şi descriem cu explicaţii, că așa-i frumos! Nu-i suficient să faci pe deşteptu’, trebuie să şi confirmi.

Totul trebuie să înceapă cu o discuţie în detaliu între barmani şi miri, un rol foarte important îl are şi prezenţa wedding planner-ului. El cunoaşte cel mai bine detaliile organizatorice, conceptul, tema evenimentului, contactele şi facilităţile locului unde se va desfaşura nunta. Cu el păstrezi legătura ca şi barman, până în momentul în care adormi zâmbind că ai obosit muncind la un ospăţ bine organizat, cu oameni mulţumiţi de experienţa avută la petrecere.

După ce suntem familiarizaţi cu asteptările, visele, dorinţele, nevoile şi toate detaliile organizatorice, povestim despre meniu.

bar zen mobil

 

cocktail bar zen

Meniul zen ideal
  • este cu puţine articole, dar cuprinzător;
  • majoritatea ingredientelor convenite trebuie să fie astfel alese încât să fie versatile, să fie folosite în mai multe preparate (asta dacă se doreşte evident);
  • să ţină cont de gusturile, preferinţele mirilor şi mai ales invitaţilor;
  • să fie rezultatul sfaturilor şi consilierii oferite de profesionistul experimentat care este responsabil de bar.

Meniul meu preferat contine maxim 5 Cocktail-uri, maxim 3 variante fara alcool. Este completat de grupa în care sunt enumerate distilatele, vinul, berea, cafeaua etc.

Nu am pomenit de shot-uri. Da, nu recomand sa fie menţionate în meniu, asta nu înseamnă că nu se vor prepara. Să ai nuntă fără shot-uri este ca şi cum stai la plajă fără cremă protectoare, te arzi! Însă este suficient că sunt dorite şi vor fi cerute la bar, nu trebuie promovate. Altfel rişti să pierzi controlul odată deschisă “cutia cu maimuţe” si să se stingă lumina pentru mulţi invitaţi. Totuşi este o petrecere, nu o întrecere!

Recomand cu îndârjire shot-urile preparate, nu cele de distilat, digestive etc. turnate direct.  Explicaţia este simplă: sigur petreci mai bine şi mai mult timp, rămâi şi cu amintiri, dacă te bucuri de 10 shot-uri preparate cu o alcolemie de 15-20% şi nu bei acelaşi număr cu alcolemie de 40%. Este greşit să faci din beţie un scop, eventual trebuie să fie o experienţă frumoasă!

Reminder: consumul de alcool trebuie să fie responsabil, împletit iscusit cu hidratare şi mâncare, însă sub nicio formă asociat cu şofatul!

zen shot

Meniul convenit şi stabilit deschide uşa către urmatorul pas, necesarul de marfă şi estimarea consumului, atât ca volum cât evident ca şi cost. Necesarul de aprovizionare îl recomand construit după cel mai mare consum probabil pentru fiecare tip de băutură cuprinsă în meniu şi raportat evident la numarul invitaţilor, durata petrecerii, dacă este “de zi” sau “de noapte”, anotimpul în care are loc şi neaparat posibilitatea de returnare a mărfurilor rămase. Nici Nostradamus nu poate să ghicească ce se va consuma mai mult – bere, vin, vodka, whiskey, gin sau rom – aşadar trebuie să te pregăteşti corespunzător pentru fiecare. Dacă te laşi ghidat doar de un “Doamne ajută eficient” rişti să dezamăgeşti când spui în toiul petrecerii că nu mai ai ce-i apreciat mai tare.

Pe mine mă ajută aceste cifre, însă doar mă ghidează. Rezultatul final este mereu altul pentru că fiecare nuntă are particularităţile sale, am enumerat câteva 4-5 rânduri mai sus:

  • Șampanie sau spumant – 100 ml/invitat + 70 ml la întâmpinare (dacă este cazul);
  • Vin – 500 ml (câte 200 ml rose și alb și 100 ml roșu);
  • Băuturi distilate (inclusiv țuică) – între 150 și 200 ml/ invitat;
  • Bere – 2 sticle (câteodată și 500 ml este o cantitate suficientă) nu uita de berea fără alcool;
  • Băutură răcoritoare – 1 L
  • Apă minerală carbogazoasă – 1 L și  necarbogazoasă – 0,5 L
  • Suc „natural” – 500 ml (aici este cel mai relativ, daca consideram si cocktail-urile)
  • Cafea – „1 – 2 cești” (15g de cafea, echivalentul la 1,5 cești de cafea preparată)

Partea complicată intervine când de exemplu ai hotărât necesarul de alcool, dar general. Cum hotărăşti cât aduci din fiecare sortiment? Răspunsul îl găseşti dupa ce hotărăşti care distilat se serveşte prioritar doar “simplu, cu gheaţă”, care este mai des folosit şi în câte reţete, care este mai cunoscut şi/sau apreciat, eventual care este “de fiţe”.

cocktail zen

Toata activitatea Barului Mobil se învârte în jurul cocktail-urilor. Mie îmi place ca în meniul de bauturi să nu enumăr băuturile arhicunoscute, apreciate şi oarecum elementare precum Cuba Libre, Gin Tonic, Campari Orange, Whiskey Cola, Vodca Orange,Aperol Spritz, Hugo etc.

Este dovedit ştiinţific de cercetătorii euforici că orice invitat care apreciază un anumit preparat îi cunoaste şi ingredientele. Astfel dacă găseşte în meniu Aperol, Prosecco şi apă minerală o să vina să ceară un Aperol Spritz, chiar dacă la grupa Cocktail se găseşte doar:

Italian Gipsy cocktail

-1 parte Aperol + 2 părţi suc de portocale + 1 parte prosecco, toate rânduite frumos împreuna cu gheaţa într-un pahar pentru vin şi amestecate tandru ca un pupic pe frunte.

italian gipsy zen cocktail

Prefer această abordare pentru că meniul respectiv aduce o noutate sau mai multe.îl reprezintă pe barman, este personalizat fără a exclude ceva de la preparare,si este ghidat de cost control. Îmi continui pledoaria cu alte 2 exemple:

Gin Tonic vs Collins’ Genesis cocktail

-60ml gin + 15ml sirop Monin Lavandă + 5ml oţet de trandafiri + 60ml apă tonica. Primele trei ingrediente se agită puternic cu gheață în shaker, se strecoară conținutul într-un pahar răcit și se adaugă tonic.

Collins Genesis cocktail

Hugo vs ’75 Feedback cocktail

La rețeta unui Hugo: 5 – 6 frunze de mentă + 20 ml sirop soc + 10 ml suc de lime + prosecco se adaugă în același pahar pentru vin plin cu gheață 40 ml gin si 10 ml islay whisky (cel ”afumat”).

'75 feedback zen cocktail

Cu siguranţă nu este uşor sau la-ndemână să fie bifate toate detaliile pregătitoare nunţii, dar sigur nu-i nici rocket science. Acesta-i motivul pentru care ai nevoie de profesionişti. Mirii ştiu ce vor sau descoperă ce li se potriveşte. Profesioniştii prepară sau fac rost inclusiv de bula de aer din boloboc daca-i nevoie. Când treaba este organizată astfel, fiecare-i cu treaba lui: bucatarul găteşte delicios şi ce trebuie, barmanul prepară experienţe şi amintiri frumoase în pahar, chelnerul serveşte corespunzator cărţii, artiştii încantă urechile, iar mirii îşi sărbătoresc ZEN dragostea şi se bucură de oamenii frumoşi de la nunta lor.

Tot ce aţi citit mai sus, cu plăcere sper, sunt recomandări şi punctul de vedere venite din partea unui profesionist cu experienţă, deloc modest, ca mine. 😊 Nu este singura variantă corectă, nu este un tipar si nu este nici perfectă. Mi-am dorit să ofer nişte repere după care să se ghideze conceptul barului de la petrecerea voastră. O petrecere deosebită, personalizată dupa chipul şi asemanarea fiecarui cuplu de miri sau gaşcă de prieteni invitaţi. Viziunea mea însă s-a dovedit practică, ghidată de cost-control, de impact şi apreciată de cei carora le este dedicată, invitaţilor și mirilor.

Până la urmatoarele rânduri va urez tradiționalul #NumaGanduriSanatoase !

P.S: nu uita sa urmaresti platforma Zenday pe Facebook si Instagram pentru a ramane “la curent” cu tot ce e nou si awesome in domeniul nuntilor! ❤