Ah, vinul – un produs cu totul special. Există un vin pentru orice ocazie și pentru orice persoană. Nu cred că există vreo persoană care să nu poată găsi niciun vin care să nu-i placă – există o varietate atât de mare de vinuri, cu atât de multe arome și gusturi, încât ar fi imposibil să nu reușești să găsești ceva care să îți placă.
Îmi aduc aminte foarte clar momentul în care m-am îndrăgostit de vin. Era vara de dinaintea primului an de facultate și, împreună cu niște colegi, ne-am hotărât să facem un fel de curs de introducere în lumea vinurilor. Unul dintre prietenii mei știa pe cineva care „știa despre vinuri”, așa că, în decursul a vreo două săptămâni, ne-am întâlnit de cinci ori pentru a acoperi diverse puncte de interes din lumea vinului. Ne întâlneam pe dupămasă, primele două ore învățam despre vinuri (ce e vinul ăsta, unde și cum s-a produs, de ce…); după ce terminam lecția, rămâneam cu toții la povești și, bineînțeles, trebuia să terminăm vinurile, că doară nu le-om arunca! În ultima zi de curs, țin minte că am deschis un vin roșu – țin minte și acum, era un Kanonkop, Pinotage, din Africa de Sud – și când l-am gustat, avea gust de afine. Și nu pot să spun că aveam gustul cine știe cât de educat la momentul respectiv, dar avea gust de afine! Am fost atât de uimită că un vin poate să aibă gust „nu-de-vin”, încât momentul acela mi-a rămas întipărit în minte. După ani de zile, lucrând la Majestic Wine (un retailer independent de vinuri din Marea Britanie), am dat din nou peste acest vin și, bineînțeles, am cumpărat o sticlă. Atunci am învățat lecția numărul doi despre vinuri – vintage-ul vinului contează. A doua oară nu mai avea gust de afine, ci mai mult gust de vin.
Aș minți dacă aș spune că nu am fost dezamăgită. Din nefericire, din poza pe care o făcusem sticlei nu se vede anul, doar numele, așa că nu cred că voi putea afla vreodată din ce an era. Dar asta nu mă va opri din a încerca vinuri în continuare, deoarece am găsit de nenumărate ori vinuri care m-au surprins. Asta este frumusețea vinului, până la urma urmei. Varietatea stilurilor e uriașă.
Considerând că acesta este primul articol din categoria vinurilor, m-am gândit că cel mai folositor ar fi să încep prin a explica principalele caracteristici care se pot identifica într-un vin. Elementele pe care le voi descrie mai jos sunt o versiune simplificată a caracteristicilor ce trebuie identificate de către cei care dau examenul WSET[1] Nivelul 3 – echivalentul a unei probe de bacalaureat, dar pe vinuri.
Prima dată ne uităm la vin: acesta ar trebui să fie limpede, nu tulbure, deși s-ar putea să se observe sedimente pe fundul paharului, mai ales în cazul vinurilor roșii (acestea nu reprezintă neapărat un defect, ci, de cele mai multe ori, apar într-un vin vechi; poți scăpa de ele prin decantare). Culoarea în sine variază în funcție de stilul vinului, dar în general vor respecta următoarele principii:
- Vinul alb – un vin deschis la culoare va fi tânăr, cu aciditate crescută și arome de citrice, fructe verzi și uneori arome florale. Un vin închis la culoare (auriu) va avea o aciditate mai scăzută și arome mai moi, de exemplu piersici sau fructe exotice; uneori va fi cremos, poate chiar dulce. De cele mai multe ori, culoarea aurie este un semn al unui vin baricat sau vechi.
- Vinul roșu – spre deosebire de cel alb, vinul roșu se deschide la culoare prin învechire, dar există și foarte multe vinuri ieftine deschise la culoare, deci e greu să anticipezi gustul unui vin roșu doar pe baza culorii.
În ceea ce privește mirosul vinului, acesta ar trebui să miroasă „curat” – în general un vin stricat miroase urât (de exemplu, miroase a acru, a acetonă sau a ouă clocite). Unele vinuri vor fi mai intens parfumate și le vei putea simți mirosul imediat ce deschizi sticla (de exemplu un Sauvignon Blanc din Noua Zeelandă), dar altele au mirosuri atât de timide încât va trebui să îți bagi nasul în pahar pentru a simți aromele. Intensitatea mirosul nu e neapărat o dovadă a calității vinului, atâta timp cât nu indică un defect. Atenție însă căci unele vinuri vechi vor părea „închise” inițial, adică nu vor mirosi a nimic. Acesta este motivul pentru care se folosește un decantor sau, dacă nu e nevoie de o aerare intensă, poți face mișcarea clasică a băutorului de vin: rotește încet paharul cu vin. Expunerea crescută la oxigen va ajuta vinul să „se deschidă”, iar aromele vor deveni mai proeminente.
Probabil cea mai complexă etapă este cea a gustului (și pană la urma, și cea mai importantă – de ce ai bea un vin care miroase bine dacă nu are gust bun?). Începe prin a lua o gură de vin și plimb-o prin gură. Indicat ar fi să sorbi niște aer cât timp ai vinul în gură (ai grijă să nu te îneci), pentru a expune din nou vinul la oxigen și a face aromele mai proeminente. Știu, nu sună foarte elegant. După ce ai acoperit toată suprafața gurii, înghite vinul sau scuipă (din nou, nu foarte elegant, dar uneori trebuie să mai și conduci după degustare). Elementele pe care ar trebui să încerci să le identifici prin degustare sunt următoarele:
- În ceea ce privește cât de sec/dulce este un vin, un vin cade în categoria de demisec doar dacă are o cantitate de zahăr observabilă rămasă în vin. Dificultatea aici constă în a separa dulceața care vine de la zahăr și impresia de „mai puțin sec” care vine din alte surse, cum ar fi o aciditate scăzută sau o cremozitate crescută (în special în cazul vinurilor albe).
- Aciditatea – cel mai ușor este dacă o comparăm cu senzația pe care o avem după ce lingem o lămâie: ți se face gura pungă și începi să salivezi. Cu cât reacția asta e mai accentuată, cu atât un vin este mai acid.
- Taninul (doar pentru vinurile roșii) – cu cât mai puternic taninul, cu atât vei simți mai tare că gingiile pare a ți se strânge, iar buzele par a se lipi de dinți. Uneori, taninurile sunt atât de puternice, încât vinul pare a-ți lăsa un fel de depunere pe dinți.
- Densitatea/corpolența (de la „body-ul” englezesc) – este o caracteristică greu de descris, dar cel mai ușor e prin următoarea analogie: ia o gură de lapte de 0.1% grăsime, iar apoi una de 3.5%; vei observa că cel de 0.1% este mult mai apos și are mult mai puțină greutate în gură – cam același ar fi și procesul pentru vin.
- Finalul – cu cât un vin este mai de calitate, cu atât gustul va dura mai mult timp după ce l-ai înghițit sau scuipat. Atenție însă căci senzația ar trebui să fie plăcută.
Nu în ultimul rând, încearcă să identifici gusturile. Începe cu curaj, spune orice îți vine în minte și apoi sfătuiește-te cu prietenii sau verifică ce notițe găsești pe eticheta sticlei sau online. Nu uita că vinul este făcut exclusiv din struguri, așa că doar prin exercițiu poți să ajungi să asociezi gustul-de-măr-de-adevăratelea cu gustul-de-măr-din-vin. Poate fi frustrant la început, dar încetul cu încetul vei începe să asociezi gusturile corespunzător. Nu te da bătut și vei ajunge să vezi cât de interesantă și variată poate să fie lumea vinului.
Ah, și dacă găsești o sticlă de vin care ți se pare extraordinară, nu uita să îi faci o poză în care să incluzi și vintage-ul.
[1] WSET (Wine and Spirits Education Trust) este una dintre cele mai recunoscute orgnaizații la nivel mondial care oferă cursuri și examene în domeniul vinurilor și al băuturilor spirtoase
